ŞTIRI
Sportivii Universității Cluj, Alexandru Tufă și Răzvan Roman, au participat în perioada 31 ianuarie – 1 februarie la etapa a II-a a Campionatului Național, desfășurat la București. Alexandru Tufă a obținut medalia de bronz la proba de înălțime cu 2,10… Continue reading
“U” Alexandrion a obţinut, sâmbătă, o nouă victorie în Liga Naţională şi a urcat până pe poziţia a 11-a, cu un bilanţ de 4 succese, 2 egaluri şi 11 înfrângeri. Elevele lui Carmen Amariei au învins, cu scorul de 25-24,… Continue reading
Voleibalistele Universităţii Cluj au pierdut în faţa celor de la CSM Bucureşti, scor 3-0, într-un duel din etapa a XIV-a a Diviziei A1. Bucureştencele, aflate pe locul secund în prima ligă, s-au dovedit prea puternice pentru elevele lui Dănuț Ciontoş,… Continue reading
Baschetbaliştii Universităţii Cluj au fost învinşi sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 71-62, de formaţia Timba Timişoara, într-o partidă din etapa a XVII-a a Ligii Naţionale. Prima parte a jocului le-a aparţinut oaspeţilor, cei care au intrat la vestiare… Continue reading
Echipa de baschet feminin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj a pierdut, cu scorul de 98-66, meciul jucat sâmbătă, 31 ianuarie, pe terenul formaţiei CS Phoenix Galaţi. Clujencele au reuşit să se impună doar în sfertul patru, scor 22-18, în vreme… Continue reading
Rugbyștii Universității Cluj s-au reunit după vacanță și se pregătesc pentru sezonul 2015 al Super-Ligii CEC Bank. În vacanța competițională lotul echipei a suferit modificări. Au părăsit gruparea Universității Cluj jucătorii Silviu Vasiliu (la CSM București), Kamil Sobota (la Farul… Continue reading
Formația feminină de handbal ”U” Alexandrion primește mâine, 31 ianuarie, vizita celor de la HC Dunărea Brăila, în cadrul etapei a XVII-a a Ligii Naționale. Înaintea disputării acestei etape, handbalistele pregătite de Carmen Amariei se situează pe locul 13 în… Continue reading
În ultima perioadă au avut loc schimbări masive în ceea ce priveşte lotul echipei de baschet masculin a Universităţii Cluj. Nu mai puţin de patru jucători străini au fost legitimaţi, unii dintre ei fiind sportivi cu experienţă la nivel european.… Continue reading
Echipa de baschet feminin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj va juca mâine, 31 ianuarie, pe terenul formaţiei CS Phoenix Galaţi, într-un meci din etapa a XXI-a a Ligii Naţionale. Pentru echipa pregătită de Florin Covaciu aceasta va fi a doua… Continue reading
















