Echipa de baschet feminin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj va juca mâine, 31 ianuarie, pe terenul formaţiei CS Phoenix Galaţi, într-un meci din etapa a XXI-a a Ligii Naţionale. Pentru echipa pregătită de Florin Covaciu aceasta va fi a doua partidă jucată în deplasare în decurs de 3 zile, după ce clujencele au evoluat, joi, pe terenul campioanelor de la CSM Târgovişte. Echipa din Dâmboviţa s-a impus atunci, cu scorul de 108-43, la finalul unui joc în care cea mai bună jucătoare a noastră a fost Cristina Gavrilă, cu 15 puncte şi 5 recuperări. Pentru confruntarea de mâine, de la Galaţi, antrenorul Florin Covaciu îşi doreşte, însă, o altă abordare a jocului şi o altă atitudine a elevelor sale. Înaintea acestei runde, Universitatea se află pe locul 11, cu 26 de puncte, în vreme ce Phoenix Galaţi ocupă poziţia a 7-a, cu un total de 32 de puncte. Gazdele vin, însă, după două înfrâgeri consecutive, 38-93 pe terenul celor de la ACS Sepsi SIC, şi 89-63 în faţa grupării Olimpia Braşov. Duelul dintre CS Phoenix Galaţi şi Universitatea Cluj va avea loc mâine, 31 ianuarie, de la ora 18:00. 







