Contorul medaliilor – 2016
 U Cluj medalii

 92

64 

 69

Urmărește-ne pe Twitter!
Abonează-te la Newsletter!

Sportivul săptămânii
Sportivul săptămânii

RADU DĂRĂBAN – SCRIMĂ
Scrimerul Universității Cluj Radu Dărăban a cucerit pentru a patra oară consecutiv trofeul Cupei României la floretă masculin individual, câștigând de asemenea și Cupa României pe echipe la floretă alături de colegii de la CS ”U”, Bogdan Dascălu, Gerard Tuzhanyi și Edgar Balogh. Ambele competiții s-au desfășurat la Timișoara în perioada 3-4 octombrie.

Vremea în Cluj
La mulți ani!
La mulți ani!

Pany-Vas Levente Matyas - CULTURISM
13.10.1986

Vineri, 14 august, de la ora 19:00 și sâmbătă, 15 august, de la ora 11:00, handbaliștii Universității Cluj vor susține două jocuri de pregătire în compania formației CSM Oradea. Meciurile vor avea loc în Sala Sporturilor „Horia Demian”, iar clujenii vor fi coordonați de noul antrenor al echipei, Radu Samoilă. În vârstă de 37 de ani, Samoilă a evoluat pe postul de centru la Universitatea Cluj timp de două sezoane, 2006-2008, după care a plecat la CSM Medgidia, iar apoi a jucat în Spania la formațiile: BM Saragosa, BM Dominicos, BM Soria și BM Tenerife. „Am început de ieri un semi-cantonament pe plan local cu două antrenamente pe zi, plus aceste două meciuri în care voi testa sportivii aduși în probe de la Academia Minaur, laolaltă cu cei vechi, pentru a definitiva lotul cu care vom aborda campionatul”, a declarat antrenorul handbaliștilor, Radu Samoilă. 11846427_1016440081708220_508324394_n

Legitimații de Intrare
Clubul Sportiv Universitatea Cluj pune în vânzare Legitimațiile de Intrare la meciurile echipelor de baschet, handbal, volei și rugby, pentru sezonul 2016-2017. Prețul unei legitimații este de 200 lei, iar studentii și pensionarii beneficiază de 50% reducere. Legitimațiile se pot achiziționa de la sediul Clubului, de pe strada Card. Iuliu Hossu, Nr. 23, de L- V, orele 9:00 – 14:00. Vă așteptăm!
Calendar competițional

Nu sunt evenimente sportive programate în perioada imediat următoare.

Patru pași simpli
Patru pași simpli
1% pentru „U”
1% pentru „U”
Ambiţii mari la echipa de baschet feminin
Ionica Munteanu la Divizia Locală
Totul despre…Patinaj
Totul despre…Patinaj