Sportiva secției de box a Clubului Sportiv Universitatea Cluj, Gianina Topan, participă în acest sfârșit de săptămână la două turnee de pregătire. Astăzi, 14 august, va concura la juniori, categoria 60 de kg, la Cupa Onești, iar mâine, 15 august, va pleca împreună cu antrenorul Iosif Hercz, la Zărnești, județul Brașov, pentru a participa la Cupa „Torpedo Zărnești”. Cupa Onești la box a ajuns la cea de-a IV- a ediție și va avea loc la Sala Polivalentă „Nadia Comăneci”, cu începere de la ora 17:00. Ca invitați de onoare vor fi prezenți Leonard Doroftei (președintele Federației Române de Box), Mihai Leu, Adrian Diaconu (fost campion mondial de box), Titi Tudor (cunoscut și sub numele „Prosop”, el fiind antrenorul lui Leonard Doroftei). Din partea Federatiei Romane de Box vor participa Gheorghe Iancu (secretar) și Constantin Martiniuc (arbitru și membru al Comisiei de disciplină). Cupa Orașului Zărnești la box a ajuns la cea de-a treia ediție, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local și se va desfășura în Sala de Sport de la Tohan Blocuri.
Foto:http://primaria-zarnesti.ro/







