Memorialul Tiberiu Rusu la handbal feminin a ajuns la cea de-a X-a ediție. Astfel, în perioada 6-8 august 2015, Sala Sporturilor „Horia Demian” va fi gazda turneului, la care și-au anunțat participarea echipele: CSM Bistrița, HCM Rm. Vâlcea, Corona Brașov,… Continue reading
Trei juniori și o senioară, sportivi legitimați la secția de box a Clubului Sportiv Universitatea Cluj participă mâine, 31 iulie, la Turneul Internațional „Cupa Municipiului Zalău”. Competiția va avea loc pe Stadionul Municipal Zalău cu începere de la ora 17:00.… Continue reading
Sportivul Călin Nemeș, legitimat la secția de echitație a Clubului Sportiv Universitatea Cluj a participat în perioada 23-26 iulie, cu doi cai, la Cupa României, Sărituri peste Obstacole, găzduită de Baza Hipică Equestria, din Tâncăbeşti, Snagov. Calul Bucura s-a clasat… Continue reading
Orașul Pitești a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute Finala Campionatului Național de Seniori și Tineret la Atletism. Clubul Sportiv Universitatea Cluj a fost reprezentat de 12 atleți la 11 probe. Sportivii secției de atletism a CS ”U” au adus în… Continue reading
Sportivii secției de box a Clubului Sportiv Universitatea Cluj au participat pe parcursul ultimelor două săptămâni la 4 turnee de pregătire, unde au obținut 18 medalii, dintre care 13 de aur, 4 de argint și una de bronz. Prima competiție… Continue reading
În perioada 25-26 iulie, s-a desfăşurat la Târgu Frumos, a doua etapă de tineret din cadrul Campionatului Naţional de Scrabble. Concursul a reunit 25 de participanţi, din care 4 juniori, 16 cadeţi şi 5 prichindei. Secţia de scrabble a Clubului… Continue reading
Echipa formată din Raluca Bucur și Lorena Dancu, ambele legitimate la echipa de volei feminin a Universității Cluj, au obținut locul trei la Turneul Național de beach volei open, desfășurat în perioada 21-26 iulie, la Sibiu. „Ținând cont că am… Continue reading
Rugbyștii Universitățiii Cluj au susținut sâmbătă, 25 iulie, un meci de pregătire în compania echipei RCM-UVT Sarances Timișoara, în fața căreia au cedat cu scorul de 13 la 42 (27-3 la pauză în favoarea timișorenilor). În această partidă de verficare… Continue reading
Echipa de rugby masculin „U” Prodvinalco va susține mâine, 25 iulie, un meci de pregătire în compania formației RCM-UVT Sarances Timișoara. „Este un meci de pregătire unde vrem să-i vedem la joc pe câțiva juniori care i-am adus la echipă.… Continue reading
















