Sportivul legitimat la secția de haltere a Clubului Sportiv Universitatea Cluj, Marian Bîlc, a câștigat Cupa României de Seniori, la categoria 56 de kg. Competiția se desfășoară în această perioadă la București, iar halterofilul universitar a obținut locul I la categoria lui de greutate cu 216 kg, 101 kg la stilul smuls și 115 kg la aruncat. Marian a câștigat trofeul cu o diferență de 10 kg față de locul II, ocupat de Cristian Luca de la Dinamo București, care a smuls 93 kg și a aruncat 113 kg, 206 kg per total.
„Sunt foarte fericit de rezultatul obținut de Marian, mai ales că a fost concursul meu de debut în calitate de antrenor. Când am vorbit cu Marian să se reapuce de acest sport, el având o perioadă de un an de inactivitate, ne-am făcut un plan și ne bucurăm că l-am respectat obținând Cupa României, acest concurs fiind primul obiectiv din acest plan. Noi sperăm ca Marian să fie convocat la lotul național, iar la finalul anului să poată participa la Campionatul European de Tineret, pentru că el a reușit un rezultat la smuls cu care credem că ar putea obține o medalie la europene”, a declarat antrenorul sportivului, Vlad Voivod.
Următoarea competiție pentru Marian Bîlc este Cupa României de Tineret, programată în perioada 10 – 14 mai, competiție la care tintește din nou trofeul. 







