Echipa de volei masculin din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj a acces în Final Four-ul Cupei României, după ce Tomis Constanța s-a retras din competiție din cauza problemelor financiare. De asemenea, echipa de la malul mării a decis să se retragă și din Divizia A1, astfel că toate echipele vor câștiga cu 3:0 (25:0, 25:0, 25:0) meciurile pe care ar fi trebuit să le joace în acest retur împotriva celor de la Tomis.
“Nu ne bucurăm de răul altora. Ne-ar fi plăcut să obținem această calificare pe teren. E regretabil când în sport se întâmplă astfel de lucruri. Acum pot spune că luptăm pentru a organiza Final Four-ul aici, la Cluj. Vrem să facem acest lucru pentru suporterii noștri, care sunt sigur că vor veni într-un număr cât mai mare pentru a ne susține”, a declarat managerul Bogdan Ungureanu.
Adversarele clujenilor se vor alege în urma confruntărilor:
ACSVM Zalău – Unirea Dej
Arcada Galați – SCMU Craiova
Dinamo București – Știința Explorări Baia Mare
Se joacă tur-retur, iar dacă setaverajul este egal la capătul celor două manşe, după meciul retur se joacă „set de aur” pentru stabilirea echipei calificate.
Final Four-ul Cupei României este programat în perioada 9-11 aprilie 2016. 







