Atletele legitimate la Clubul Sportiv Universitatea Cluj, Gal Camelia şi Belgyan Sanda s-au calificat astăzi în semifinalele probei de 400 m la Universiada de Vară de la Gwangju, Coreea de Sud. Cele două sportive fac parte din lotul de 16 atleţi ce s-au deplasat la întrecerile de atletism din cadrul Universiadei. Sanda Belgyan a terminat runda de calificări pe locul 2, cu 53.75, iar Camelia Gal Camelia pe locul 4 în seria ei cu 55.98. Belgyan a mai concurat și la proba de 400 m garduri, însă cu timpul de 60. 26 a terminat doar pe poziția a 6, nereușind să se califice mai departe. Semifinalele probei de 400 m sunt programate pe parcursul zilei de mâine, 9 iulie. Le urăm mult succes fetelor noastre! 







