Echipa de rugby masculin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj primeşte mâine, 9 mai, vizita grupării CSM Olimpia Bucureşti, într-un meci din etapa a VII-a a SuperLigii. Duelul dintre cele două formaţii va începe la ora 13:00 şi va avea loc pe terenul de rugby din Parcul Sportiv “Iuliu Haţieganu”. “Va fi un meci foarte greu, dar sunt convins că băieţii sunt pregătiţi pentru această partidă şi vor încerca să facă un joc cât mai bun şi plăcut publicului”, a declarat antrenorul 1alb-negrilor”, Ion Teodorescu. Înaintea acestei confruntări, “U” Prodvinalco se află pe locul 5, cu un total de 7 puncte, în vreme ce CSM Olimpia Bucureşti ocupă poziţia a 4-a, cu 9 puncte. Vă reamintim că în partida tur, disputată în data de 4 aprilie, pe Stadionul Naţional Arcul de Triumf, clujenii s-au impus cu 23-22. 







