Voleibalistele Universității Cluj se pregătesc intens pentru meciurile trei și patru din cadrul play-out-lui Diviziei A1. Pentru fetele pregătite de Dănuț Ciontoș, salavarea de la retrogradare se poate decide pe teren propriu. După ce s-au întors de la CSM Satu Mare cu scorul general de 1-1, clujencele trebuie să câştige ambele partide, în caz contrar, confruntarea decisivă se va juca joi, 2 aprilie, pe terenul sătmărencelor. „Ne pregătim intens deoarece avem două meciuri acasă pe care vrem să le câștigăm. Sper ca toate fetele să fie valide la începerea meciurilor și să rezolvăm problema play-out-ului la noi acasă”, a spus antrenorul „alb-negrelor”, Dănuț Ciontoș. Primul meci este progtamat duminică, 29 martie, cu începere de la ora 15:00, iar al doilea luni, 30 martie, de la ora 12:00. Ambele partide se vor disputa în Sala Sporturilor „Horia Demian”. Prețul unui bilet de intrare este 10 lei, pensionarii și studenții beneficiază de 50% reducere, iar elevii au intrarea gratuită. Vă așteptăm în număr cât mai mare să le susțineți pe fete. Au nevoie de voi! Haide U!!!







