Partida amicală de rugby dintre “U” Prodvinalco și CSM Ştiinţa Baia Mare, confruntare ce trebuia să se dispute mâine, 7 martie, a fost amânată. Meciul era programat sa înceapă la ora 11:00, în Parcul Sportiv “Iuliu Haţieganu”, dar a fost reprogramat din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Astfel, conducerile celor două echipe au căzut de acord ca întâlnirea să se dispute în data de 21 martie, tot la Cluj-Napoca. Vă reamintim că ”U” Prodvinalco Cluj a câștigat, marți, meciul amical jucat în compania formației CS Iași. Studenții pregătiți de cuplul de antrenori Ioan Teodorescu – Horia Hâmpea s-au impus fără probleme în fața formației de Divizia Națională, cu scorul de 70 la 13.







