Echipa de baschet feminin din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj are o deplasare extrem de dificilă în acest final de săptămână. Fetele pregătite de Florin Covaciu vor juca, sâmbătă, de la ora 18:00, pe terenul celor de la ACS Sepsi SIC, grupare aflată pe locul secund în Liga Naţională.Clujencele abordează această întâlnire de pe poziţia a 11-a şi vin după înfrângerea suferită runda trecută, scor 83-70, în faţa celor de la Olimpia CSU Braşov. Indiferent de rezultatul meciului de la Sf. Gheorghe, “U” Cluj va rămâne pe locul 11 şi după etapa a 23-a. Pentru clujence, duelul împotriva celor de la ACS Sepsi SIC este primul dintr-o serie de trei meciuri dificile. După această confruntare, Universitatea va primi vizita celor de la BCM Danzio Timişoara (locul 9) şi va juca pe terenul grupării ICIM Arad (locul5).








