Contorul medaliilor – 2016
 U Cluj medalii

 92

64 

 69

Urmărește-ne pe Twitter!
Abonează-te la Newsletter!

Sportivul săptămânii
Sportivul săptămânii

RADU DĂRĂBAN – SCRIMĂ
Scrimerul Universității Cluj Radu Dărăban a cucerit pentru a patra oară consecutiv trofeul Cupei României la floretă masculin individual, câștigând de asemenea și Cupa României pe echipe la floretă alături de colegii de la CS ”U”, Bogdan Dascălu, Gerard Tuzhanyi și Edgar Balogh. Ambele competiții s-au desfășurat la Timișoara în perioada 3-4 octombrie.

Vremea în Cluj
La mulți ani!
La mulți ani!

Pany-Vas Levente Matyas - CULTURISM
13.10.1986

Echipa de handbal feminin “U” Alexandrion a cedat greu, scor 26-24 (12-11), în fața formației HCM Roman, în prima partidă oficială a acestui an și prima a returului de campionat, disputată sâmbătă, 10 ianuarie, în deplasare. La debutul pe banca tehnică a lui Carmen Amariei, studentele au arătat un joc bun, reușind să conducă pe tabela de marcaj cu câte 3 goluri în două rânduri, în prima repriză. Partea a doua a meciului a fost controlată de gazde, însă ardelencele nu au lăsat garda jos și au luptat până la final, când au ratat egalarea la 25, prin Cristina Laslo, iar Stoleru de la Roman a înscris pe contraatac și a stabilit scorul final al acestei confruntări. „Mă bucur că fetele au înțeles că cu atitudinea necesară și determinarea pe care au aratat-o în cele 60 de minute ale meciului, au făcut ca rezultatul să fie unul just în momentul de față, deși am fi putut să luăm minim un punct de la Roman. Lipsa de experiență și tinerețea au făcut ca acest lucru să nu se întâmple, dar cu siguranță de la meci la meci, echipa va crește din toate punctele de vedere”, a declarat tenchicianul ”U” Alexandrion, Carmen Amariei. Principalele marcatorare pentru echipa clujeană au fost Florina Chintoan cu 7 goluri, Laura Popa cu 6, urmată de Cristina Laslo, cu 5 reușite. În etapa următoare, handbalistele Universității Cluj vor primi vizita formației HCM Râmnicu Vâlcea, într-o partidă programată duminică, 18 ianuarie, cu începere de la ora 14:15, la Sala Polivalentă. 10922464_281938138596994_7027351273143492559_n

 

Legitimații de Intrare
Clubul Sportiv Universitatea Cluj pune în vânzare Legitimațiile de Intrare la meciurile echipelor de baschet, handbal, volei și rugby, pentru sezonul 2016-2017. Prețul unei legitimații este de 200 lei, iar studentii și pensionarii beneficiază de 50% reducere. Legitimațiile se pot achiziționa de la sediul Clubului, de pe strada Card. Iuliu Hossu, Nr. 23, de L- V, orele 9:00 – 14:00. Vă așteptăm!
Calendar competițional

Nu sunt evenimente sportive programate în perioada imediat următoare.

Patru pași simpli
Patru pași simpli
1% pentru „U”
1% pentru „U”
Ambiţii mari la echipa de baschet feminin
Ionica Munteanu la Divizia Locală
Totul despre…Patinaj
Totul despre…Patinaj