Baschetbalistele „U” Cluj vor susține la sfârșitul acestei săptămâni, două partide amicale în compania formației BC Danzio Timișoara. Sâmbătă, 30 august, elevele antrenate de Florin Covaciu vor primi pe parchetul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, pe timișorencele de la BC Danzio, începând cu ora 18:30, iar duminică, dubla amicală va avea loc de la ora 11:00. „Având în vedere că lotul nostru este incomplet, sperăm să ne mobilizăm cu fetele pe care le avem. Mai avem nevoie de cel puțin doi pivoți”, a declarat Florin Covaciu, antrenorul „alb-negrelor”. În această pauză competițională au semnat cu echipa clujeană, patru baschetbaliste: Amber Jones (poziția 1-a revenit la echipă), Kristina Alexis King (3), Teodora Neagu (4) și Nicoleta Florentina Berbec (3-4). 







