A doua zi a Campionatelor Internaționale ale României de înot a mai adus Clubului Sportiv Universitatea Cluj încă șase medalii, patru de aur și trei de bronz. Ana Dascăl a reușit un excelent timp de 56:66 la proba de 100 metri liber, câștigând astfel medaliile de aur și la junioare, dar și la senioare. În plus, acest timp este record național pentru junioare de 14 ani. Acesta este a doilea record stabilit de Ana, după cel de ieri, 25 mai, la proba de 50 metri spate, cu timpul 30:59.
Spectaculoasă a fost și proba de 100 metri liber masculin, unde trei dintre componenții ștafetei s-au clasat pe podium, în următoarea ordine: Norbert Trandafir, Marius Radu și Robert Glință (CS ”U”). De la secția de natație a Universității Cluj, Andrei Cristian Roman a terminat prima treaptă a podiumului la proba de 100 m bras, iar la proba de 200 m fluture am avut două medalii, Alex Coci și-a adjudecat aurul, iar Raul Neama, bronzul la juniori.
Bilanțul înotătorilor români pentru ziua de joi, 27 mai, este de 58 de medalii, din care 19 de aur, 19 de argint și 20 de bronz. În total, în cele două zile de competiție, înotătorii români cu cucerit la București suma de 98 de medalii, din care 31 de aur, 33 de argint și 34 de bronz.








