Scrabliștii legitimați la Clubul Sportiv Universitatea Cluj s-au clasat pe primele două locuri ale podiumului la Campionatul Național de Perechi. Competiția s-a desfășurat, în premiera, la Bran și a întrunit la start nouă cupluri reprezentând primele patru cele mai valoroase cluburi din țară.
Pe parcursul celor cinci probe, concursul a fost unul extrem de disputat, perechea format din Andrei Alexandrov și Florin Buhai impunându-se la final la o diferență de doar 11 puncte față de poziția secundă. Pe locul doi, cu un total de 1763 de puncte, s-au aflat alți reprezentanți ai Universității Cluj, Gheorghe Roman și Alexandru Lăcătîș. Podiumul putea fi exclusiv clujean, însă echipa formată din Alexandru Gheorghiu și Corneliu Faur a ratat locul trei la numai 21 de puncte.
Următoarea întrunire scrablistică la nivel național va avea loc la Sibiu, în perioada 15-17 aprilie, reprezentând prima etapă a Campionatului Național Individual de Seniori.








