Handbaliștii Universității Cluj primesc vizita echipei CSU Politehnica Timișoara, în prima etapă a noului sezon din Divizia A, Seria B. Partida va avea loc vineri, 16 septembrie în Sala Sporturilor „Horia Demian”, cu începere de la ora 15:00. În această vară, secția masculină de handbal s-a reorganizat după semnarea unui protocol de colaborare cu Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității Babeș-Bolyai, prin care se încearcă revigorarea handbalului masculin clujean. Președinte Executiv al secției este Asist. Dr. Gherman Alexandru Andrei, iar de pregătirea echipei se ocupă Alexandru Cucuiet (antrenor), ajutat de Radu Marc (director sportiv) și Emil Cipcigan (kinetoterapeut). Noua conducere a secției de handbal a propus un proiect pe 3 ani, obiectivul de anul acesta este reconstrucția echipei, clasarea pe locurile 1-3 și promovarea în Liga Națională peste trei ani.
„Primul meci este următorul din cele mai grele. 🙂 Așteptăm cu nerăbdare începerea campionatului, suntem încrezători și cred că putem realiza niște lucruri frumoase în acest campionat. Mă bazez foarte mult pe tinerețea sportivilor, dorința și încrederea lor și sper să ne realizăm obiectivul pe care ni l-am propus și anume formarea unui nucleu, închegarea unei echipe. Și Timișoara este o echipă tânără, este pepiniera echipei de prima ligă, dar ținând cont că este primul meci vreau să-l tratăm foarte serios, iar punctele puse în joc să fie câștigate de noi. Jucătorii sunt toți apți 100% de meci și așteptăm iubitorii handbalului și ai sportului în general să fie la sală alături de noi în acest debut de campionat”, a declarat tehnicianul Alexandru Cucuiet.
Prețul unui tichet de intrare este 10 lei, studenții și pensionarii beneficiază de 50% reducere, iar elevii au acces gratuit pe baza carnetului de elev. 







