În perioada 16-18 septembrie Campionatul Național de Scrabble a programat etapa a IV-a la seniori și etapa a III-a la tineret. Acestea s-au desfășurat la Piatra Neamț, în organizarea Federației Române de Scrabble și a cluburilor Argus Tg. Frumos și Abil Piatra Neamț. Au participat 27 de sportivi la seniori și 22 la tineret. Sportivii de la CS Universitatea au continuat să domine competiția pe echipe la seniori și au câștigat și această etapă, fiind urmați de Locomotiva București și Argus Tg. Frumos. În competiția pe echipe la categoria tineret, CS Universitatea a ocupat locul 2, după Argus Tg. Frumos, dar înaintea clubului Preventis Iași. Acestea sunt și clasamentele generale la zi pe echipe, înaintea turneului final de la București din luna noiembrie.
La individual seniori podiumul a fost ocupat de Dan Laurențiu Sandu (Locomotiva București), Vasile Mihalache și Corneliu Faur (ambii de la „U”), în timp ce la tineret, primii trei clasați au fost Iustin Enea, Radu Radu (ambii Argus) și Paula Mihalache („U”). În clasamentele generale situația este următoarea: 1. Alexandru Lacatîș („U”), 2. Dan Laurențiu Sandu (Locomotiva), 3. Corneliu Faur („U”) la seniori, respectiv 1. Iustin Enea, 2. Radu Radu (ambii Argus), 3. Paula Mihalache („U”) la tineret.
Următoarea competiție din calendarul competițional la scrabble este Cupa României, care se va disputa la Timișoara în perioada 7-9 octombrie 2016. 







