Universitatea Basketball Association organizează cursuri de baschet pentru copii cu vârsta de peste 6 ani în vederea formării unei baze de selecție pentru viitorul baschetului clujean. Copiii vor fi pregătiți de antrenorul echipei de baschet masculin a Universității Cluj, Mihai Racovițan, acreditat pentru toate categoriile de vârstă de către Federația Română de Baschet.
„Am început acest proiect în vederea formării bazei de selecție pentru viitorul baschetului clujean. Ne dorim să vină cât mai mulți copii cu vârsta peste 6 ani într-un mediu plăcut, benefic sănătății și dezvoltării fizice și intelectuale”, a declarat antrenorul CS ”U”, Mihai Racovițan.








