Secția de lupte a Clubului Sportiv Universitatea Cluj a participat cu 4 sportivi în weekendul 13-15 mai, la Turneul Internațional „Memorialul antrenorilor”, destinat juniorilor și cadeților. Competiția a fost organizată la Brașov de către CSS Dinamo și au participat luptători de la 11 cluburi din țară și din străinătate. De la Universitatea Cluj, juniorul Jakab Arpad a câștigat toate meciurile categoriei 65 kg, cucerind medalia de aur, iar Lorincz Roland s-a clasat pe treapta a doua a podiumului la categoria 86 kg.
Pe plan internațional, luptătorul Universității Cluj, Roman Dușkov a participat cu lotul național la Turneul Internațional de lupte libere de la Bratislava, Slovacia, unde a ocupat locul III la categoria 70 de kg. 
Foto: facebook/Federatia Romana de Lupte (FRL)







