Baschetbalistele Universității Cluj au fost învinse, cu scorul de 79-62, de CSU Alba Iulia, în meciul doi al seriei din play-off-ul Ligii Naționale. Partida s-a disputat în Sala Sporturilor „Horia Demian”, iar fetele noastre au fost încurajate din tribune de peste 1000 de spectatori.
La finalul celor patru sferturi, Brittany Wilson, cu 18 puncte, 5 recuperări și 3 pase decisive, a fost cea mai bună jucătoare din echipa noastră. Ea a fost urmată de Ines Ajanovic, cu 16 puncte și 8 recuperări, și de Ashley Grimes, autoare a 14 puncte, 8 recuperări și 3 pase decisive.
„Am arătat foarte mare dorință, am avut o atitudine foarte bună, însă experiența echipei adverse și-a spus cuvântul. Cel mai important lucru este faptul că noi nu ne-am văzut învinși dinainte. Fie că e vorba de primul meci cu Alba sau că vorbim despre cel de ieri. Cu toate problemele de lot pe care le-am avut; Flavia Ferenczi a venit de la Satu Mare, direct după decesul bunicului ei, iar două jucatoare au stat toată săptămâna la fizioterapie. Lucrul cel mai important este că abordăm un alt stil. Nu căutăm alibiuri, nu ne plângem dinainte, luptăm atâta cât putem, însă, din păcate, în acest sezon nu se poate mai mult. Este vorba și de o discrepanță sau de diferențe de vârstă și de experiență între fetele noastre. Avem și foarte multe jucătoare tinere, care acum învață anumite lucruri, dar e bine că înaintăm. Pare drastic atunci când ne uităm la aceste diferențe de scor, dar e foarte important că pentru prima dată, după foarte mulți ani de zile, am contat. Acest spirit s-a transmis de pe teren în tribună și din tribună în teren. E important că există o asemenea legătură între echipă și suporteri. Mă bucură acest lucru, mai ales că a fost unul dintre obiectivele mele când am venit aici. Situația de aici seamănă cu ce am trăit la Timișoara, când, în semifinalele play-off-ului din 2010, am pierdut acasă la diferențe mari cu “U” Mobitelco, iar publicul timișorean a cântat 20 de minute fără oprire. Știam că acest lucru o să se întample și la Cluj, pentru că “U” Cluj este comoara suporterilor. Noi ne-am bucurat de dragostea lor și le mulțumim. Îi așteptăm la meciurile pentru locurile 5-8 și vom încerca la anul să facem mult mai mult. În sport nu există pronosticuri, sportul este o materie în care 2+2 nu e egal mereu cu 4. Că există înfrângeri la diferențe mari sau mici, acolo intervine priceperea, modul de gândire și capacitatea de înțelegere a tuturor factorilor care înseamnă echipa. De exemplu, acum doi ani, în final-four-ul EuroLigii masculine, Real Madrid a câștigat în fața Barcelonei la o diferență de 40 de puncte, ceea ce ne arată că se poate întâmpla și la case mult mai mari. Trebuie să înțelegem că în sport și mai ales în baschetul feminin, unde factorul mental înseamnă foarte mult, de la avea un meci strâns și a învinge sau de a pierde la diferențe foarte mari e doar un pas. Cine nu poate să accepte acest lucru înseamnă că o să aibă nevoie de timp pentru a înțelege. Pe viitor avem nevoie de un lot echilibrat. Alba Iulia, de exemplu, are 8-9 jucătoare de o valoare apropiată și ca maturitate și ca experiență. Sunt conștient că s-a dorit foarte mult la Cluj și că în patru luni s-a construit foarte mult și s-a pus o bază solidă, dar noi în acest sezon am pornit fără temelie. Alba Iulia construiește de ani de zile pe o bază solidă. Când am venit eu la echipă, discutam dacă ne permitem sau nu să mai aducem o jucătoare. Dacă bugetul nostru a crescut în timp, asta i se datorează lui Liviu Alexa și capacității sale manageriale. Dar acest cuantum a crescut în timp și asta reprezintă o bază solidă pentru proiectul care urmează”, a declarat antrenorul Universotății Cluj, Dragan Petricevic.
Universitatea Cluj va juca acum pentru clasarea pe unul dintre locurile 5-8, adversarul alegându-se dintre Olimpia Brașov și Phoenix Galați. Primul meci va avea loc în data de 11 martie la Cluj-Napoca, dacă formația noastră va juca împotriva celor de la Phoenix Galați, sau la Brașov, dacă adversar va fi Olimpia.
Foto: Cjsport.ro







