Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj a câștigat spectaculos meciul jucat, sâmbătă, în Sala Sporturilor „Horia Demian”. La capătul unei confruntări echilibrate, fetele pregătite de Dănuț Ciontoș s-au impus cu scorul de 3:1, pe seturi fiind 25:21, 15:25, 25:22 și 25:21.
Cele mai eficiente jucătoare din echipă noastră au fost Raluca Bucur, autoare a 23 de puncte, Alexandra Ariton, cu 18 puncte, și Carmen Grama, cu 15 puncte.
Datorită acestei victorii, clujencele au urcat pe locul 10, fiind la egalitate de puncte cu SCMU Craiova, echipă aflată pe poziția a 11-a, și la nouă puncte în fața ultimei clasate, Rapid București.
În următoarea etapă a Diviziei A1, Universitatea Cluj va primi vizita formației CS Știința Bacău, într-un meci programat sâmbătă, 20 februarie, de la ora 13:00, în Sala Sporturilor „Horia Demian”. 
Foto: Liviu Codreanu







