Echipa de volei masculin din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj s-a impus, cu scorul de 3:0, în fața formației CSM București, într-un meci disputat sâmbătă, în Sala Sporturilor „Horia Demian”. Scorul pe seturi a fost 27:25, 25:16 și 27:25. Aceasta a fost cea de-a doua victorie la zero pe care echipa noastră o obține în acest sezon în fața formației CSM București, după confruntarea Faza I a Cupei României.
„Ne bucură această victorie și faptul că am reușit să obținem cele trei puncte. Îmi doresc ca până la finalul campionatului, toate echipele să își apere corect șansele, iar cele mai bune formații să rămână în Divizia A1. Printre acestea, sper să ne aflăm și noi”, a declarat Bogdan Ungureanu, managerul echipei de volei masculin din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj.
Datorită victoriei obținute sâmbătă, formația noastră a acumulat 13 puncte și se află pe locul 11, fiind la doar două puncte distanță de poziția a 9-a, ocupată în prezent de Dinamo București.
Elevii pregătiți de Romeo Lotei pot trece peste dinamoviști chiar etapa viitoare, atunci când cele două formații se vor duela în Capitală.
Foto: Liviu Codreanu







