Handbalistele formației “U” Alexandrion vor evolua vineri, 29 ianuarie, pe terenul grupării HCM Roman, într-un duel din cadrul etapei a XVII-a a Ligii Naționale. Înaintea acestei confruntări, clujencele sunt pe locul 10, cu 16 puncte, în vreme ce gazdele ocupă poziția a 6-a, cu un total de 26 de puncte.
Echipa noastră abordează meciul de la Roman cu un moral bun după victoria, scor 28-26, obținută, etapa trecută, în fața celor de la CS Măgura Cisnădie. De partea cealaltă, HCM Roman vine după înfrâgerea suferită în partida cu ASC Corona Brașov, scor 24-27.
„Mergem cu gânduri bune și să facem un joc cât mai bun. Întotdeauna întâlnirile dintre Cluj și Roman au fost întâlniri frumoase, unde s-a jucat handbal de calitate și ne luptăm să obținem cel puțin un punct” a punctat Carmen Amariei, antrenoarea „alb-negrelor”.
Duelul dintre HCM Roman și “U” Alexandrion va avea loc vineri, cu începere de la ora 19:30, și va fi transmis în direct de Digi Sport 2. 
Foto: Silviu Cristea







