Sala de scrimă Floreasca din București găzduiește în această perioadă Campionatul Național de floretă juniori individual. Dacă luni și marți, 11 -12 ianuarie au fost probele la feminin, azi, 13 ianuarie, continuă cu o nouă probă: cea masculină la individual. Secția de scrimă a Clubului Sportiv Universitatea Cluj va fi reprezentată de doi floretiști: Sebastian Flucuș și Bartok Alpar. La start, care s-a dat la ora 9:00, s-au prezentat 32 de sportivi. Se vor trage două tururi de grupe, iar apoi toți sportivii vor ajunge pe un tabloul de 32, de eliminare directă.
În 2015, podiumul Campionatului Național de floretă juniori, în proba masculină la individual, a arătat astfel: 1. Vlad Porușniuc (CSA Steaua), 2. Alexandru Georgescu (CSA Steaua), 3. Bogdan Dascălu (CSU Cluj Napoca) și Silviu Roșu (CSA Steaua).

Sursa: frscrima.ro







