“U” Cluj va juca astăzi, 9 decembrie, pe terenul formației VCM PLS Piatra Neamț, într-o partidă din cadrul etapei a IX-a a Diviziei A1 de volei masculin. Clujenii abordează acest meci după victoria, scor 3-1, obținută etapă trecută în fața celor de la Dinamo București. De partea cealaltă, gazdele de la Piatra Neamț vin după înfrâgerea suferită pe terenul celor de la Tomis Constanța, scor 3-0. „Avem un moral excelent după succesul înregistrat în meciul cu Dinamo. Mergem la Piatra Neamț doar cu gândul la victorie. Ne dorim să legăm două rezultate pozitive și cred cu tărie că putem face acest lucru”, a declarat antrenorul Dragan Svetozarevic. Confruntarea dintre VCM PLS Piatra Neamț și Universitatea Cluj va începe la ora 16:00, iar arbitrajul va fi asigurat de C. Gorban (A1) și I. Birsan (A2). Înaintea partidei de astăzi, clujenii ocupă locul 11 în clasamentul Diviziei A1, cu un total de 4 puncte, în vreme ce nemțenii sunt pe poziția a 12-a, cu doar un punct.
Foto: Dan Porcuțan







