Echipa de volei masculin din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj va evolua sâmbătă, 21 noiembrie, pe terenul celor de la SCMU Craiova, într-o partidă din etapa a V-a a Diviziei A1. Clujenii abordează această confruntare după înfrângerea suferită runda trecută, scor 3-1, în fața echipei Tricolorul Ploiești. De partea cealaltă, oltenii vin după victoria, scor 3-1, obținută pe terenul grupării Tomis Constanța.
„Mergem la Craiova cu speranța de a face un meci cât mai bun. Întâlnim cea mai bună echipă de până acum și suntem conștienți că ne va fi foarte greu, dar nu vom renunța la luptă. Vrem să regăsim plăcerea de a juca volei”, a declarat managerul Bogdan Ungureanu.
Meciul dintre SCMU Craiova și Universitatea Cluj va avea loc sâmbătă, de la ora 13:30. Înaintea acestui duel, “U” ocupă locul 11, cu un singur punct, în vreme ce SCMU Craiova se află pe poziția a 4-a, cu 9 puncte, oltenii fiind neînvinși în acest sezon.
Foto: Silviu Cristea







