Contorul medaliilor – 2016
 U Cluj medalii

 92

64 

 69

Urmărește-ne pe Twitter!
Abonează-te la Newsletter!

Sportivul săptămânii
Sportivul săptămânii

RADU DĂRĂBAN – SCRIMĂ
Scrimerul Universității Cluj Radu Dărăban a cucerit pentru a patra oară consecutiv trofeul Cupei României la floretă masculin individual, câștigând de asemenea și Cupa României pe echipe la floretă alături de colegii de la CS ”U”, Bogdan Dascălu, Gerard Tuzhanyi și Edgar Balogh. Ambele competiții s-au desfășurat la Timișoara în perioada 3-4 octombrie.

Vremea în Cluj
La mulți ani!
La mulți ani!

Pany-Vas Levente Matyas - CULTURISM
13.10.1986

Echipa de handbal feminin ”U” Alexandrion a pierdut ultimul meci din acest an, pe terenul celor de la HCM Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 20 la 26. Partida a contat pentru etapa a XIII-a a Ligii Naționale, ultima din turul acestui campionat. Deși fetele pregătite de Carmen Amariei au avut un început de meci foarte bun, conducând cu 7-1, gazdele și-au revenit pe final de repriză și au intrat la vestiare un un avantaj de două goluri, 12-10. În repriza secundă, handbalistele coordonate din teren de fosta jucătoare a Universității Cluj, Mihaela Ani-Senocico, s-au distanțat decisiv pe tabelă impunându-se cu șase goluri. Până la începerea returului, programat pe 9 ianuarie, ”U” Alexandrion se află pe locul 11 al clasamentului Ligii Naționale, cu 12 puncte. În prima etapă a returului, „alb-negrele” vor primi vizita formației de pe locul doi în clasament, HCM Baia Mare.529137_593843493986492_1458735321_n

Legitimații de Intrare
Clubul Sportiv Universitatea Cluj pune în vânzare Legitimațiile de Intrare la meciurile echipelor de baschet, handbal, volei și rugby, pentru sezonul 2016-2017. Prețul unei legitimații este de 200 lei, iar studentii și pensionarii beneficiază de 50% reducere. Legitimațiile se pot achiziționa de la sediul Clubului, de pe strada Card. Iuliu Hossu, Nr. 23, de L- V, orele 9:00 – 14:00. Vă așteptăm!
Calendar competițional

Nu sunt evenimente sportive programate în perioada imediat următoare.

Patru pași simpli
Patru pași simpli
1% pentru „U”
1% pentru „U”
Ambiţii mari la echipa de baschet feminin
Ionica Munteanu la Divizia Locală
Totul despre…Patinaj
Totul despre…Patinaj