Universitatea Cluj a câștigat, cu scorul de 87-79, meciul jucat ieri, 11 noiembrie, împotriva campioanei României, CSM Târgoviște. Confruntarea s-a disputat în Sala Sporturilor “Horia Demian” și a contat pentru etapa a X-a a Ligii Naționale de Baschet Feminin. Clujencele au început mai greu partida, iar primele două sferturi au fost adjudecate de către formația oaspete, scor 21-24 și 15-24. Fetele pregătite de Dragan Petricevic au ieșit mult mai motivate de la vestiare, iar în sfertul trei au reușit să treacă la conducere după ce au marcat 32 de puncte și au încasat doar 13. Jocul bun al echipei noastre a continuat și în ultimul sfert, perioadă de joc câștigată de clujence, scor 19-18. La finalul timpului regulamentar de joc, Ashley Grimes, cu 24 de puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive, a fost cea mai bună jucătoare din tabăra noastră. Ea a fost urmată de Ines Ajanovic și de Brittany Wilson, fiecare cu câte 17 puncte. “Sunt foarte bucuroasă după victoria obținută împotrivă celor de la Târgoviște. Din păcăte am fost dominate în prima parte a jocului, dar ne-am regrupat la pauză și am revenit în joc mult mai puternice și mai agresive. Jocul nostru a crescut în ultimele două săptămâni, antrenamentele au fost mai intense, iar asta s-a văzut în meciul cu Târgoviște”, a declarat Ashley Grimes. Datorită acestei victorii, Universitatea Cluj a acumulat 14 puncte și a urcat pe locul 4, în clasamentul Ligii Naționale, devansând echipe precum CSM Târgoviște, Olimpia CSU Brașov sau Phoenix Galați. În etapa următoare, clujencele vor primi vizita echipei ICIM Arad, într-o partidă ce este programată peste două săptămâni.








