Rugbyștii de la ”U” Prodvinalco au pierdut duminică, 18 octombrie, partida restantă din cadrul etapei a IV-a a SuperLigii CEC Bank 2015, în compania formației CSM Știința Baia Mare, cu scorul de 5-26. Meciul dintre cele două echipe s-a desfășurat pe Stadionul „Lascăr Ghineț” din Baia Mare, cu începere de la ora 11:00, iar de la ora 13:00, a avut loc partida dintre juniorii CSM Baia Mare și Universitatea Cluj. Dacă seniorii Universității Cluj au pierdut în fața zimbrilor băimăreni, juniorii clubului nostru s-au impus cu 18 la 9 în fața adversarilor din Baia Mare. „Chiar dacă am pierdut la nivel de seniori, după un meci în care rezultatul nu arată realitatea din teren, juniorii secției au «răzbunat» înfrângerea printr-o victorie în fața echipei de juniori din Baia Mare. Asta ne dă speranța că, prin multă răbdare și investiție în juniori, putem să construim un proiect de lungă durată și sănătos”, a declarat managerul echipei ”U” Prodvinalco, Bogdan Cantor. Pentru rugbyștii echipei universitare urmează restanța cu Timisoara Saracens RCM-UVT, din cadrul etapei a X-a a SuperLigii CEC Bank. Meciul este programat pe data de 31 octombrie, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara, cu începere de la ora 13:00. 







