Contorul medaliilor – 2016
 U Cluj medalii

 92

64 

 69

Urmărește-ne pe Twitter!
Abonează-te la Newsletter!

Sportivul săptămânii
Sportivul săptămânii

RADU DĂRĂBAN – SCRIMĂ
Scrimerul Universității Cluj Radu Dărăban a cucerit pentru a patra oară consecutiv trofeul Cupei României la floretă masculin individual, câștigând de asemenea și Cupa României pe echipe la floretă alături de colegii de la CS ”U”, Bogdan Dascălu, Gerard Tuzhanyi și Edgar Balogh. Ambele competiții s-au desfășurat la Timișoara în perioada 3-4 octombrie.

Vremea în Cluj
La mulți ani!
La mulți ani!

Pany-Vas Levente Matyas - CULTURISM
13.10.1986

Începând de astăzi, 17 iulie, Sala Polivalentă din București va găzdui Turneul Internațional al României de Seniori. Potrivit Federației Române de Lupte, această competiție este una dintre cele mai puternice competiții internaționale de seniori, totodată fiind un prilej bun de verificare înaintea Campionatului Mondial din septembrie. S-au anunțat aproximativ 400 de sportivi, antrenori și oficiali din peste 20 de țări, printre care Rusia, Germania, Finlanda, Ungaria, Turcia, Bulgaria, Moldova, Coreea de Sud, Canada, Serbia, Israel etc. Clubul Sportiv Universitatea Cluj va fi reprezentat de sportivii Katona Zsolt și Badea Gabriel la categoria 66kg, Boieriu Vlad la categoria 97kg și antrenorul Aurel Șuteu. Competiția se va încheia, 19 iulie.

turneu international la bucuresti

Legitimații de Intrare
Clubul Sportiv Universitatea Cluj pune în vânzare Legitimațiile de Intrare la meciurile echipelor de baschet, handbal, volei și rugby, pentru sezonul 2016-2017. Prețul unei legitimații este de 200 lei, iar studentii și pensionarii beneficiază de 50% reducere. Legitimațiile se pot achiziționa de la sediul Clubului, de pe strada Card. Iuliu Hossu, Nr. 23, de L- V, orele 9:00 – 14:00. Vă așteptăm!
Calendar competițional

Nu sunt evenimente sportive programate în perioada imediat următoare.

Patru pași simpli
Patru pași simpli
1% pentru „U”
1% pentru „U”
Ambiţii mari la echipa de baschet feminin
Ionica Munteanu la Divizia Locală
Totul despre…Patinaj
Totul despre…Patinaj