Voleibaliştii Clubului Sportiv Universitatea Cluj au obţinut, sâmbătă, calificarea în cea de-a doua fază a play-off-ului Diviziei A2 Vest. Elevii lui Romeo Lotei au reuşit această performanţă după ce au trecut, cu scorul general de 2-0, de formaţia ProVolei Arad. Victoria decisivă a fost obţinută chiar pe terenul arădenilor, acolo unde clujenii s-au impus cu scorul de 3-0. Meciurile din faza a II-a a play-off-ului se vor juca în perioada 27-29 martie, locaţia nefiind stabilită încă. În altă ordine de idei, voleibalistele Universităţii Cluj au fost învinse, sâmbătă, cu scorul de 3-0 (25-23, 25-17 şi 25-17) de SCMU Craiova, formaţie aflată pe locul 9 în clasamentul Diviziei A1. Fetele pregătite de Dănuţ Ciontoş se vor duela runda viitoare cu CS Ştiinţa Bacău. Partida va avea loc în data de 12 martie şi se va juca la Bacău.







