Sportivii pregătiţi de Flavius Lăpuşte vor întâlni mâine, 28 februarie, în deplasare, echipa SCMU Craiova, într-un duel din cadrul etapei a XXI-a a Ligii Naţionale de Baschet Masculin. Confruntarea din capitala Băniei se anunţă una extren de dificilă pentru clujeni, asta după ce oltenii au pierdut o singură partidă jucată în acest an pe teren propriu. Meciul dintre “U” Cluj şi SCMU Craiova se va disputa mâine, de la ora 19:30, în Sala Ion Constantinescu din Craiova. Partida va fi arbitrată de o brigadă formată din Laszlo Bukuresti, Marius Epure şi Cristian Trofim, în timp ce comisar din partea Federaţiei Române de Baschet va fi Raduly Zoltan.







