Voleibalistele antrenate de Dănuţ Ciontoş vor avea parte de o primă etapă în deplasare, în compania formaţiei Dinamo Bucureşti. Lotul pentru meci este unul restrâns, doar 10 fete făcând deplasarea la Bucureşti, fără recentele sportive legitimate, Klein Andreea şi Dănăilă Ruxandra. „Este primul meci din acest campionat. Ne dorim să facem un joc cât mai bun şi totodată să avem în vedere meciul de pe 18 octombrie cu Lugoj”, a declarat antrenorul universitarelor, Dănuţ Ciontoş. Meciul Dinamo Bucureşti – „U” Cluj va avea loc astăzi, cu începere de la ora 14:00.








